Lucian CULDA

1. O explicatie ontologica ce sustine ca existenta sociala este procesualitate

2. Indicii ca existenta sociala a oamenilor este procesualitate

2.1. Este modelul ontologic expus testabil (falsificabil)?
2.2. Existenta sociala a oamenilor are manifestari care infirma premisele epistemologiilor care nu interpreteaza existenta sociala ca procesualitate?

3. Semnificatia epistemologica a posibilitatii de a diferentia între complexitati si procesualitati

4. Consecinte epistemologice ale premiselor ontologice procesual-organice

Premisa 1
Premisa 2
Premisa 3
Premisa 4
Premisa 5

5. Caracteristici ale epistemologiei procesual-organice

REFERINTE

Sunt numeroase studiile în care se argumenteaza ca aborarile “reductioniste” nu pot sa produca interpretari corecte. Chiar consacrarea expresiei “metode reductioniste” este relevanta. Dar epistemologii nu au analizat suficient de atent aspectele care fac posibila identificarea metodelor de cunoastere realmente adecvate obiectelor în sine ce sunt interogate.

1. O explicatie ontologica ce sustine ca existenta sociala este procesualitate

In ultimii ani, ca urmare a constientizarii dificultatilor de cercetare mentionate [1], am conturat o schita ontologica cu scopul explicit de a servi ca interpretare-cadru pentru analiza unitara a existentei sociale. [2]

Consecinta unor studii ale caror rezultate au fost publicate succesiv, începând din anul 1982 (Procesualitatea sociala), conceptia se concretizeaza în ipoteze corelate de natura ontologica referitoare la conexiunile dintre existenta fizica, existenta biotica si existenta sociala.

Investigatiile concepute si desfasurate pe aceasta baza au confirmat posibilitatea interogarii transdisciplinare a existentei sociale, au produs o schita explicativa a existentei sociale si nuantari suscesive ale acestei schite care nu o infirma. Ipoteza de baza, cea care a facut posibila interogarea unitara a existentei sociale este: existenta sociala este o procesualitate produsa si întretinuta de procese informational-energetice specifice, procese pe care omul le face posibile ca urmare a modalitatii în care el proceseaza informatiile. Ontologia obtinuta este consecinta unor analize de natura epistemologica [3] si, la rândul ei, face posibila o paradigma epistemologica distincta, cea conturata succesiv în lucrarile publicate începând din 1994.

Pentru a fi posibila analiza detaliata a problematicii epistemologice derivata din aceasta optiune, expunem succint conceptia procesual-organica despre existenta. Autorul considera plauzibile afirmatiile expuse în continuare ca ipoteze de lucru.

1.1. Existenta este produsul unor retele de procese informational-energetice; secventele ei sunt expresia acestor procese, a formelor particulare pe care le realizeaza, precum si a conexiunilor posibile între anumite procese informational-energetice. Nu este posibila detasarea proceselor energetice de procesarile informationale; ele se produc si se sustin reciproc, în modalitati dependente de proprietatile lor, prin procese organizante si dezorganizante, ca si prin procese ce dezvolta consecinte functionale sau disfunctionale în organizari.

1.2. Fiind întretinuta de procese organizante si dezorganizante, Existenta este procesualitate, se afla în stari departe de echilibru.

1.3. Conexiunile dintre procesarile informationale si procesele energetice fac imposibile situatiile limita: starea de organizare generalizata stabilizata, lipsita de procesualitate, si starea de dezordine generalizata, deci de entropie maxima, care, de asemenea, exclude procesualitatea. Orice procesare îsi genereaza, prin propriile consecinte, conditiile dezorganizarii ei, iar procesele dezorganizante sunt generatoare de conditii favorabile emergentei altor procese organizante.

1.4. In anumite conditii, unele dintre procesele informational-energetice pot tinde spre stari de relativa stabilitate. Numesc complexitati organizarile ce tind spre stari aproape de echilibru.

Tinzând spre stari aproape de echilibru, complexitatile nu numai ca au o relativa stabilitate interna, dar au grade mai mari de autonomie în raport cu procesualitati ce le sunt exterioare, inclusiv cu cele care le înglobeaza functional.

1.5. Complexitatile, oricare ar fi natura lor, dezvolta însa consecinte derivate dezorganizante; ele tind sa se dezorganizeze pe masura ce conexiunile realizate de procesarile informationale se desfac. Dezorganizarea se produce în succesiuni ce decurg din proprietatile informationale ale complexitatilor.

1.6. Existenta, fiind procesualitate, este o succesiune de reali distribuiti spatio-temporal, reali care întretin aceasta spatio-tempo-ralitate si o particularizeaza prin proprietatile lor. Existenta nu este reductibila la realii ei, reali localizati spatio-temporal, care sunt doar posibili actualizati în contexte particulare si, ca urmare, particularizante.

1.7. Procesele informational-energetice care întretin Existenta genereaza complexitati cu autonomie redusa, care nu au capacitatea de a se reproduce prin propriile procese informational-energetice. Le numesc complexitati abiotice. În spatio-temporalitatea întretinuta de Existenta, între complexitatile abiotice se pot realiza retele de conexiuni selective, în raport cu proprietatile si pozitia lor. Procesele informational-energetice ce includ si întretin complexitatile abiotice si retelele de conexiuni dintre ele le numesc megaexistenta abiotica (fizica).

In ansamblul ei, megaexistenta abiotica se afla, se poate afla numai în stari departe de echilibru dar, întrucât contine complexitati ce pot realiza retele de conexiuni selective, ea poate sa cuprinda complexitati integratoare; si ele tind spre stari aproape de echilibru deoarece sunt întretinute de procese informational-energetice lente, cu conexiuni ce au grade mari de stabilitate, specifice complexitatilor ce le întretin. Astfel de complexitati integratoare sunt, de pilda, sistemele solare.

Instabilitatea complexitatilor integratoare poate fi produsa de deteriorari ale proceselor informational-energetice din complexitatile înglobate, daca ele pot afecta retelele de conexiuni dintre ele, sau de procesele organizante si dezorganizante din spatio-temporalitatea ce le înglobeaza.

1.8. În megaexistenta abiotica, în anumite conditii, în unele dintre complexitatile integratoare, sunt posibile procese organizante ce produc complexitati capabile sa se reproduca cu contributia propriilor procese informational-energetice. Astfel de complexitati, pe care le numesc biotice, poseda procesori de informatii specializati pentru a controla reproducerea lor. În masura în care procesorii complexitatilor biotice fac posibile si necesare functional conexiuni între ele, astfel de conexiuni produc si întretin ceea ce numesc megaexistente biotice.Emergenta megaexistentelor biotice, sub forma unor complexitati integratoare localizate spatio-temporal în complexitati integratoare abiotice, devine posibila când procesarea abiotica face posibile:

· complexitati biotice;

· interfete informational-energetice între complexitatilor biotice si între ele si mediul ambiant abiotic.

Complexitatile biotice se mentin daca proprietatile conjugate ale procesorilor lor - pe care îi numesc bio-procesori - si relatiile informational-energetice cu complexitati din mediu fac posibila nu numai functionarea lor întru reproducere, ci si mentinerea între anumite limite a proprietatilor acelor zone din mediul exterior lor care le conditioneaza functionarea – zone pe care le numesc ambianta informational-energetica. Complexitatile biotice nu pot fi inactive informational deoarece reproducerea lor presupune schimburi informational-energetice cu ambianta lor; starile de relativa stabilitate ale biocomplexitatilor nu decurg din reducerea procesarii informationale, ca în cazul complexitatilor abiotice, ci din proprietatile acesteia. O complexitate biotica se mentine numai cât timp se întrunesc acele conditii informational-energetice care întretin functionarea bio-procesorilor ei.

Fiind posibile numai cu conditia continuei functionari, complexitatile biotice pot fi considerate bio-harduri cu bio-softuri capabile sa le întretina. Suportul energetic al procesarii bio-informationale consta în bio-câmpuri, în procese bio-chimice si în procese bio-electrice.

Depinzând de astfel de procese, complexitatile biotice pot sa-si modifice anumiti parametri functionali, dar nu se pot reconstrui pe alte baze functionale; ele pot doar sa se reproduca si sa se acomodeze în limitele ce decurg din proprietatile bio-procesorilor. Daca ipotezele enuntate sunt corecte, complexitatile biotice si mega-organizarea biotica pe care o întretin nu se pot reorganiza pe alte baze, nu sunt capabile sa-si programeze procesorii de informatii.

1.9. În megaorganizarea biotica, în anumite conditii, în unele din bio-complexitati, sunt posibile procese organizante ce produc procesori de informatii cu proprietati diferite de cele ale bio-procesorilor, care modifica posibilitatile de manifestare ale bio-complexitatilor în modalitati care fac posibile noi genuri de conexiuni între ele, conexiuni ce pot produce organizari integratoare diferite de megaorganizarea biotica. Numesc noii procesori de informatii interpretori, organizarile pe care le produc oameni, organizarile rezultate din conexiunile dintre oameni socio-organizari, iar consecintele organizante ale conexiunilor posibile între socio-organizari existenta sociala a oamenilor. Întrucât interpretorii si, ca urmare, toate organizarile pe care le genereaza si întretin se pot reconstrui în modalitati diferite de cele anterioare, sub presiuni mereu noi care decurg din noile contexte pe care interpretorii le fac posibile, existenta sociala a oamenilor are caracteristicile unei procesualitati, este o procesualitate.

Asadar, procesarea sociala devine posibila când procesarea biotica face posibili procesori cu proprietati diferite de cele ale complexitatilor biotice. Noii procesori - interpretorii - introduc discontinuitati în functionarea complexitatilor biotice în care se produc. Noile modalitati de procesare a informatiilor rezultate din conexiunile dintre bio-procesorii si interpretorii oamenilor produc si întretin procesualitati. Continând si interpretori, oamenii nu tind spre stari aproape de echilibru, ei realizeaza activitati creatoare de informatie si de procese informational-energetice si, prin consecintele lor, genereaza organizari sociale. Si organizarile sociale sunt procesualitati deoarece poseda interpretori proprii, capabili sa produca presiuni organizante si dezorganizante asupra interpretorilor oamenilor si, prin intermediul lor, asupra organizarilor sociale. Interpretez existenta sociala ca procesualitate deoarece, fiind produsa de ansamblul proceselor posibile prin coexistenta oamenilor, organizarea sociala nu poate sa tinda spre stari aproape de echilibru; în interiorul ei se dezvolta presiuni pentru a emerge interpretori tot mai performanti, care produc noi procese organizante si dezorganizante, diferite de cele posibile anterior.

Interpretorii se constituie initial în functie de presiuni informationale si energetice locale, particulare si particularizante, dar ei tind inevitabil spre interpretari mai performante deoarece se pot reconstrui sub presiunile propriilor produse si ale consecintelor lor. Aceste proprietati ale interpretorilor fac ca procesualitatea sociala pe care o întretin sa se reorganizeze succesiv iar reconstructiile interne sa nu fie aleatoare, sa decurga din sporirea posibilitatilor interpretative ale noilor procesori, sa ia forme dependente de tensiunile ce se dezvolta între bio-procesori si interpretori.

Dependenta interpretorilor de criterii si reguli ce se constituie în procesarea interpretativa concreta, inevitabil localizata, particularizanta face nu numai ca interpretarile sa nu poata fi satisfacatoare de la început: constituirea interpretorilor în functie de anumite situatii receptate ca problematice face posibili si interpretori specializati pentru a investiga initial interpretari, constructii si procesari interpretative disparate, apoi procesualitatea interpretativa în ansamblul ei. Ii numesc procesori interogativi. Asadar, în interiorul procesarii interpretative, în anumite conditii, emerge procesarea de tip interogativ; ea interogheaza interpretari, domeniile lor de referinta, dar si posibilitatea interpretarilor, functiile si proprietatile lor. Finalitatea procesarii interogative, initial neconstientizata, apoi constientizata partial si eronat, este întelegerea Existentei, modelarea proprietatilor si a starilor ei, a posibilitatilor ei de manifestare.

Procesarea interpretativa face ca procesualitatea sociala sa fie o zona informational-energetica instabila în interiorul unei procesualitati biotice, careia îi este proprie o stare de stabilitate, de relativa stabilitate. Constituindu-se, functionând si reproducându-se în interiorul unei megaexistente biotice, orice procesualitate sociala, sub constrângerile produse de bioprocesori, tinde sa-si optimizeze organizarea si functionarea încât sa nu-si destabilizeze mediul biotic; daca nu reuseste, consecintele dezorganizante pericliteaza existenta omului, ca specie.

Este plauzibila si ipoteza: interpretorii mentin procesualitatea sociala în stari departe de echilibru pâna când interpretarile devin satisfacatoare, pâna când oamenii, dispunând de interpretarea satisfacatoare a situatiei lor în Existenta, îsi pot maximiza posibilitatile în megaexistenta biotica ce-i înglobeaza functional. Daca, între timp, erorile oamenilor, prin consecintele lor ‘perverse’, nu dezorganizeaza procesualitatea sociala sau megaexistenta biotica gazda.

1.10. Afirmatiile anterioare fac plauzibila concluzia: în fiecare din cele trei tipuri de megaexistente se produc procese informational-energetice cu proprietati specifice. Autonomia functionala a existentei abiotice, mega-organizarilor biotice si procesualitatilor sociale decurge din capacitatea lor de a se autogenera si din specificitatea proceselor; relativitatea autonomiei lor decurge din raporturile de înglobare. Megaorganizarea biotica depinde de mentinerea existentei abiotice între anumite stari functionale iar procesualitatea sociala depinde de mentinerea megaorganizarii biotice între anumite stari functionale. Astfel de situatii ontice sunt posibile deoarece atât mega-organizarea abiotica, cât si mega-organizarea biotica pot sa contina complexitati si complexitati integratoare. Megaorganizarile biotice sunt posibile în zone ale existentei abiotice care mentin stari aproape de echilibru cu anumite proprietati. Si socio-organizarile evolueaza în zone ale mega-organizarii biotice care mentin stari aproape de echilibru cu anumite proprietati.

1.11. Existenta sociala a oamenilor, ca procesualitate, presupune cu prioritate procese informational-energetice organizante si dezorganizante (care, de regula, se conexeaza) si, ca un corolar, procese reorganizante. Ultimele sunt consecinte posibile ale proceselor organizante, ale raporturilor ce se dezvolta între ele si procesele pe care tind sa le înlocuiasca functional.

Procesele organizante sunt acele procese informational-energetice prin care emerg noi organizari sociale. Emergenta unor noi procesualitati sociale poate sa decurga din situatii în care anumite necesitati functionale ale unor procesualitati pot fi satisfacute prin articularea unor raporturi noi fie în interiorul lor, fie cu alte procesualitati; altfel spus, din conexiuni care, realizate, se dovedesc a fi apte sa satisfaca cerinte functionale ale unora dintre procesorii participanti. Astfel de conexiuni se mentin si întretin procese organizante în masura în care genereaza anumite finalitati si, în functie de aceste finalitati, procesori prin intermediul carora procesualitatile conexate se specializeaza în modalitati care le fac apte sa participe la satisfacerea finalitatilor, a necesitatilor pe care le servesc. Dar noile procesualitati pot sa fie si produsul unor noi necesitati informational-energetice, care decurg inerent din consecinte ale proceselor în desfasurare, din modificari ale posibilitatilor procesualitatilor, din eventuale dezechilibre, din proprietati pe care procesele le induc în procesualitati.

Finalitatile procesualitatilor în curs de constituire emerg din proprietati ale procesualitatilor implicate, ale starii lor, dar si ale ambiantei informational-energetice, ale procesualitatilor înglobante. Finalitatile tind sa satisfaca necesitatile informational-energetice ce le-au generat în modalitati particularizate de proprietati ale procesorilor implicati.

Necesitatile functionale ce întretin procesele organizante sunt cele care conditioneaza si raporturile noilor procesualitati cu cele în functiune. Orice proces organizant daca nu reuseste sa satisfaca necesitatile informational-energetice ce l-au generat, nu se finalizeaza, esueaza. Procesele organizante si procesualitatile nu se mentin daca evolutiile anuleaza necesitatile informational-energetice ce le-au generat sau daca genereaza alte necesitati functionale, ce asimileaza sau marginalizeaza necesitatile anterioare, care le sustineau functionarea.

Emergenta unei noi procesualitati poate sa dezorganizeze alte procesualitati sau sa induca în ele procese reorganizante.

Procesele organizante contin mai multe etape (secvente); fiecare etapa face posibila etapa urmatoare. Procesualitatea rezultanta capata astfel treptat coerenta, articulare functionala, capacitatea de a conditiona proprietatile si starea procesualitatilor înglobate, de a intra în relatii diverse cu alte procesualitati; astfel devine apta sa participe la emergenta altor procesualitati, dintre care unele o înglobeaza functional.

Posibilitatea specializarii procesualitatilor înglobate în functie de finalitati ale noii procesualitati, implicarea proceselor de tip informational în procesele organizante justifica afirmatia: proce-sualitatile înglobate se integreaza în procesualitatea înglobanta în modalitati care decurg din interactiunile ce le realizeaza si contribuie la întretinerea ei, daca se întrunesc anumite conditii.

Caracterul etapizat al organizarii unei procesualitati si dependenta ei de proprietati ale procesualitatilor constituente justifica distinctia între mai multe tipuri de procese organizante, fiecarui tip fiindu-i proprii anumite stadii ale organizarii.

1.12. In fiecare din cele trei tipuri de megaorganizari sunt posibile organizari cu grade de organizare interna diferite, cu unul sau mai multe niveluri de organizare.

Organizarile ce au acelasi numar de niveluri de organizare au proprietati care le fac sa posede grade de libertate similare în raport cu mediul ambiant. Cu cât poseda mai multe niveluri de organizare, cu atât organizarile, fie ele abiotice, biotice sau sociale, au mai multe grade de libertate (de autonomie functionala). Unele dintre organizari se pot conexa în modalitati relativ stabile si genereaza ceea ce am numit organizari integratoare; megaorganizarile fiind produsul conexiunilor posibile între organizari integratoare, conexiuni care genereaza o spatio-temporalitate specifica, au proprietati integratoare.

Oamenii sunt componentele active ale socio-organizarilor. Procesarile din socioorganizari nu se pot afla în relatie decât prin intermediul oamenilor si sunt particularizate de capacitatile lor informational-energetice. Proprietatile oamenilor diferentiindu-se prin anumite posibilitati functionale, si organizarile integratoare se diferentiaza, se particularizeaza.

1.13. Daca organizarile integratoare pot, la rândul lor, genera conditii pentru emergenta altor organizarile integratoare, megaorganizarile sunt organizari cu mai multe niveluri. Organizarile derivate situate la un anumit nivel de organizare poseda proprietati similare; ele se construiesc în functie de proprietati ale nivelurilor ce le-au facut posibile si, la rândul lor, fac posibile relatii functionale cu organizarile înglobante si înglobate.

Raporturile dintre organizarile integratoare situate la niveluri diferite decurg din proprietatile si starea lor; ca urmare, sunt asimetrice si se diferentiaza în raport cu acele proprietati ale organizarilor derivate ce sunt active în anumite conditii spatio-temporale.

Modelul ontologic expus contine câteva supozitii care îl definesc:

· se afirma caracterul informational-energetic al existentilor;

· se introduce distinctia între complexitati si procesualitati;

· se sustine prioritatea proceselor organizante în raport cu alte genuri de procese;

· se argumenteaza posibilitatea ca oamenii sa fie sursele proceselor organizante care genereaza si întretin existenta lor sociala ca procesualitate dar si faptul ca oamenii, în fiecare secventa a procesualitatii sociale, sunt capacitati informational-energetice produse de organizarile în care se formeaza si expresii ale acelor organizari, inclusiv ale modalitatilor de procesare a informatiilor posibile, cu grade de autonomie mari, diferentiate de capacitatea de a crea, asimila si folosi informatie.

2. Indicii ca existenta sociala a oamenilor este procesualitate

Putem sa evaluam ipoteza referitoare la natura procesuala a existentei sociale în mai multe modalitati. In varianta empirista, care este si verificationista, ar trebui sa identificam situatii care confirma ipotezele. Consideram însa corecta argumentarea realizata de K.R. Popper () privind caracterul nesatisfacator al pozitiilor verificationiste. În acest caz, sunt preferabile doua evaluari, pe care le semnalam prin întrebarile:

· este modelul ontologic expus testabil (falsificabil)?

· existenta sociala are manifestari care infirma premisele epistemologiilor care nu interpreteaza existenta sociala ca procesualitate?

In continuare analizam cele doua problematici.

2.1. Este modelul ontologic expus testabil (falsificabil)?

Modelul ontologic expus este testabil (falsificabil) daca se pot formula aspecte care sa testeze afirmatiile care îl sustin. Pentru a le identifica, revin asupra modelului pentru a-l analiza.

În model se afirma ca organizarile sociale sunt consecinte sinergice ale cofiintarii altor organizari; se considera ca ele sunt produse si expresii ale posibilitatilor generate de anumite coexistente pentru satisfacerea anumitor necesitati. Anumite posibilitati, daca se întrunesc anumite conditii, se concretizeaza în procese prin care se satisfac anumite necesitati. Procesele decurg din modalitatile în care se construieste conlucrarea dintre organizarile ce concura la producerea a ceea ce am numit consecinte sinergice. Procesele generate de necesitatile activate de coexistentele mentionate pot sa le satisfaca într-un anumit grad dar, prin fiintarea lor, prin produsele obiectivate si prin consecintele lor, ele genereaza noi necesitati si noi posibilitati de satisfacere, deci fac posibil un nou ciclu functional, la capatul caruia se pot întruni conditiile pentru un alt ciclu. Am numit reproducere procesualitatea ce întretine un astfel de ciclu într-o organizare.

Reproducerile sunt posibile ca urmare a posibilitatii ca orice conexiune (interactiune) sa aiba concomitent finalitati de tip functional si de tip organizant. Aceleasi procese într-un anumit context sunt de tip functional si în alt context sunt de tip organizant. Ceea ce este functional într-un anumit context poate fi organizant sau dezorganizant în alt context; de asemenea, ceea ce este disfunctional într-un anumit context poate fi organizant sau dezorganizant în alt context.

Modelul procesualitatii sociale ofera repere referitoare la emergenta si reproducere fiecarui gen de organizare sociala, se argumenteaza posibilitatea constituirii socio-organizarilor în anumite succesiuni, conexiunile ce întretin fiecare socio-organizare. In modelarea expusa în volumul Procesualitatea Sociala (1994) se atribuie procesorilor de informatii pozitia cheie în procesele reproductive. Studiile ulterioare (Organizatiile, 2000) au nuantat modelul anterior, pronuntându-se asupra modalitatii în care se realizeaza reproducerea organizarilor sociale.

Pentru a înlesni receptarea ipotezelor referitoare la posibilitatea reproducerii socio-organizarilor si la locul central al procesorilor de informatii în reproducerea organizarilor sociale, expun o schita de principiu care poate fi folosita ca schita-cadru de fiecare data când ne referim la modalitatea în care un anume gen de socio-organizare se reproduce.

Reproducerea socio-organizarilor este un caz particular al reproducerii organizarilor; particularitatile decurg din natura consecintelor sinergice pe care oamenii le pot genera prin convietuirea lor într-o anume spatio-temporalitate. Daca particularitatile oamenilor decurg din modalitatile în care ei pot procesa informatii, reproducerea socio-organizarilor poate fi modelata referindu-ne la implicarea lor în actiunile sociale si, astfel, în procesele ce fac posibila emergenta si reproducerea socio-organizarilor.

Pentru schita-cadru sunt suficiente urmatoarele precizari:

- primele socio-organizari sunt produse de consecintele derivate ale primelor interactiuni pe care oamenii le pot realiza întru satisfacerea unor necesitati;

- în orice socio-organizare, din existenta ei, deci si din coexistenta componentelor ce o întretin, inclusiv din coexistenta oamenilor înglobati functional în socio-organizare, decurg anumite necesitati;

- în masura în care procesorii de informatii pot sa recepteze necesitatile, ei exercita presiuni pentru orientarea interactiunilor astfel încât ele sa poata fi satisfacute;

- caracteristicile procesorilor fac ca oamenii sa constientizeze necesitatile proprii si ale socio-organizarilor înglobante sub forma constientizarilor-nevoi, a intereselor, aspiratiilor, atitudinilor si sa le plaseze în constientizari-situatii;

- posibilitatile de constientizare a necesitatilor se diferentiaza în functie cel putin de starea bio-procesorilor, de tipul interpretorilor implicati (figurativi, verbali), de modalitatile în care se efectueaza procesarea (simbolica, analitica), de caracteristicile si starea socio-interpretorilor înglobanti, de pozitia oamenilor în socio-organizari;

- limitele procesorilor fac ca necesitatile sa fie constientizate numai partial si în modalitati afectate inerent de particularitatile si limitele procesorilor;

- limite de aceeasi natura influenteaza si posibilitatile de actiune, afecteaza capacitatea oamenilor de a se organiza si conlucra pentru a satisface nevoile, interesele sau aspiratiile;

- în conditiile mentionate, produsele actiunilor este plauzibil sa satisfaca numai partial si în modalitati care pot fi nesatisfacatoare necesitatile care au activat si directionat procesorii oamenilor si, prin intermediul lor, socio-procesorii;

- consecintele interactiunilor nu se reduc însa la produsele obtinute deliberat; actiunile si produselor pot sa declanseze consecinte derivate, ramificatii de consecinte cu mai multe sau mai putine secvente, care se pot concretiza, pe de o parte, în retele de statusuri sociale iar, pe de alta parte, în interpretori prin care oamenii atribuie si asuma roluri, deci produc specializari, acceptarea si recunoasterea lor si genuri de relatii ce decurg din ele;

- daca acceptam caracterul nesatisfacator al procesarii informatiilor, astfel de consecinte nu pot sa acopere necesitatile, ele pot doar sa fie compatibile cu necesitatile si sa dezvolte presiuni contradictorii în oameni si în organizarile sociale iar prin intermediul lor în bio-organizare;

- astfel de procese care transcend motivarea actiunilor sunt la originea unor modificari în organizarile-oameni si în organizarile sociale; se produc procese organizante si dezorganizante care devin surse ale unor noi necesitati, deci ale unor noi presiuni asupra procesorilor;

- daca acceptam ca interpretorii îsi pot modifica posibilitatile de procesare în procesul procesarii, deci ca ei nu mai au posibilitati similare cu cele care au facut anterior posibile constientizarile ce au directionat actiunile, putem sustine ca noile posibilitati de procesare fac ca noile constientizari sa se concretizeze în nevoi, aspiratii, interese si atitudini diferite de cele anterioare;

- noile capacitati de constientizare si noile capacitati de proiectare, dirijare si evaluare a actiunilor fac ca noile interactiuni sa genereze produse si consecinte derivate diferite, care pot sa genereze un nou ciclu functional;

- daca acceptam ca necesitatile sunt presiuni ale organizarilor ce decurg din procesele prin care ele se reproduc si îsi exercita functiile în interiorul altor organizari, putem sustine ca oamenii, prin intermediul proceselor la care m-am referit, sunt componentele active ale unor cicluri de interventii în reproducerea lor, a socio-organizarilor ce-i înglobeaza si, prin intermediul lor, în bio-organizarea ce face posibila cofiintarea oamenilor;

- ciclurile pot fi delimitate în raport atât cu discontinuitatile ce se produc în posibilitatile de receptare a nevoilor si de organizare a activitatilor de satisfacere, cât si cu discontinuitatile ce se produc în domeniile de referinta, de pilda în necesitatile lor.

Caracteristicile interpretorilor si, dupa emergenta lor, îndeosebi impactul interogarilor asupra ansamblului interpretorilor fac ca modificarile ce se produc în si prin reproducerea organizarilor sociale sa nu fie aleatoare, sa se concretizeze în capacitati tot mai mari de actiune, în posibilitati de interventie deliberata în domeni din ce în ce mai departate de cele oferite de bio-procesorii oamenilor, desi ele ramân informatii de baza.

Procesele la care m-am referit sunt cele care fac ca organizarile sociale sa nu poata fi complexitati; afirmatiile sunt testabile. Posibilitatile de testare a aspectelor mentionate indica falsificabilitatea modelului ontologic si, ca urmare, caracterul lui stiintific.

2.2. Existenta sociala a oamenilor are manifestari care infirma premisele epistemologiilor care nu interpreteaza existenta sociala ca procesualitate?

A doua modalitate de falsificare este posibila deoarece existenta sociala are deja o “istorie”. Daca ea este procesualitate, daca procesualitatea decurge din reconstructia posibilitatilor procesorilor de informatii ce o sustin iar în aceasta reconstructie sunt implicate organic si epistemologiile (cum am argumentat în capitolul 3), putem sa folosim datele existente despre etapele deja parcurse pentru a raspunde la întrebarea: existenta sociala a oamenilor a infirmat premisele epistemologiilor care nu o interpreteaza ca procesualitate? Daca raspunsul este negativ, modelul este infirmat; în caz contrar, desi este falsificabil, nu este falsificat. Raspunsul a fost dat deja:

· niciuna dintre epistemologiile conturate initial (am în vedere epistemologiile concepute în modalitati filosofice) nu mai rezista astazi. Epistemologia genetica si cea interactionista le-au infirmat.

· ceea ce Ilie Pârvu numeste “reconstructia conceptuala a epistemologiilor” furnizeaza alta clasa de argumente ca epistemologiile schitate, inclusiv cele elaborate în secolul 20, sunt deja supuse nu doar criticii dar si unor ample reconstructii;

· epistemologia procesual-organica, semnalata deja, dar la care ne referim nuantat în Dimensiunea epistemologic a existentei sociale a oamenilor (2000), atesta nu doar caracterul provizoriu (nesatisfacator) al epistemologiilor schitate anterior, dar si posibilitatea unei epistemologii care decurge din acceptarea ca premisa a caracterului procesual al existentei sociale.

3. Semnificatia epistemologica a posibilitatii de a diferentia între complexitati si procesualitati

Pot fi folosite mai multe modalitati de diferentiere între domeniile numite complexitati si procesualitati. Consideram ca simpla lor definire sau caracterizare nu este suficienta. Daca ne situam pe pozitii constructiviste (iar epistemologia genetica indica necesitatea depasirii abordarilor preconstructiviste, statice, cauzale), diferentierea celor doua domenii se cere facuta printr-un demers ontologic apt sa dezvaluie posibilitatea constituirii si coexistentei lor. Este ceea ce realizam în paginile urmatoare.

Din modelul ontologic expus rezulta:

· sunt numite complexitati acele organizari care nu au posibilitatea sa-si adapteze prin reconstruire procesorii de informatii sub presiunea modificarilor din mediul înglobant si, ca urmare, ramân mereu aceleasi cât timp diferite presiuni exterioare lor nu induc dereglari iar, când astfel de dereglari se produc, ele induc doar procese dezorganizante;

· sunt numite procesualitati acele organizari care, ca urmare a proprietatilor procesorilor lor de informatii, se pot re-produce în modalitati care le transforma posibilitatile de functionare si de reproducere în modalitati nealeatoare, întru mentinerea si ameliorarea posibilitatilor lor functionale.

Posibilitatile de reproducere a organizarilor sociale în modalitatile la care m-am referit îndreptatesc afirmatia: organizarile sociale sunt organizari nereductibila la complexitati. În acest caz, diferentierile deja constatate în epistemologie fac plauzibila ipoteza: sunt necesare modalitati de interogare diferentiate, specializate pentru interogarea complexitatilor si, respectiv, procesualitatilor. Interogarea procesualitatilor în modalitati ce sunt adecvate pentru interogarea complexitatilor ar fi o solutie reductionista; ea nu poate fi adecvata pentru ca nu s-ar putea analiza procesele care fac din organizari procesualitati.

4. Consecinte epistemologice ale premiselor ontologice procesual-organice

Asupra acestei problematice ne pronuntam nuantat în studiul Dimensiunea epistemologica a existentei sociale a oamenilor [4]; acum doar semnalam problematica.

Premisa 1

Existenta sociala, ca obiect în sine, este procesualitate.

Consecinte epistemologice:

- interogarea teoretica a existentei sociale nu poate fi pertinenta decât daca este conceputa unitar; deci domeniul de referinta este unul singur. Interogarea unor aspecte disparate din existenta sociala, ca si cum ar fi autonome, presupune ignorarea caracterului procesual al existentei sociale;

- interogarea teoretica a existentei sociale este pertinenta daca urmareste sa dezvaluie cum este posibila procesualitatea, adica evolutia ei nealeatoare.

Premisa 2

Existenta sociala este una informational-energetica, contine procesori de informatii; ei sunt cei care întretin starea departe de echilibru a organizarilor sociale.

Consecinta epistemologica: procesorii de informatii sunt cei care se cer a fi analizati cu prioritate dar luând în considerare integrarea lor în organizari sociale, care sunt produse ale unor procese informational-energetice si expresii ale caracteristicilor lor.

Premisa 3

Oamenii, prin interactiunile pe care le realizeaza întru satisfacerea unor necesitati, sunt la originea proceselor organizante, a constituirii, întretinerii si modificarii organizarilor sociale

Consecinta epistemologica: pentru a modela corect procesele sociale organizante se cer a fi analizate fluxurile pe care interactiunile le genereaza si întretin. Ele pot fi schitate astfel: situatii ontice, necesitati, interactiuni întru satisfacerea lor în anumite contexte informationale, rezultate, consecinte derivate gen procese organizante ale interactiunilor si produselor lor, noi situatii ontice, noi necesitati, noi interactiuni ....

Premisa 4

Intr-o prima perioada, se pot constitui doar socio-organizari disparate simple, dar evolutiile produse de fluxurile ce dezvolta consecinte organizante produc noi modalitati de organizare sociala si retele de conexiuni care, în conditiile în care bio-organizarea înglobanta este finita si se afla în stari aproape de echilibru, genereaza existenta sociala a oamenilor; pe masura ce se constituie, ea exercita influente contradictorii asupra socio-organizarilor pe care le înglobeaza, care o întretin.

Consecinte epistemologice:

- interogarea pertinenta poate fi numai cea care face posibila modelarea constituirii si functionarii existentei sociale ca procesualitate;

- modelarea proceselor organizante este pertinenta daca furnizeaza suficiente date pentru a se modela si consecintele inverse, ale organizarilor înglobante asupra celor înglobate.

Premisa 5

Oamenii sunt cei care pot sa tina în functiune organizarile sociale prin interactiunile la care participa întru satisfacerea unor necesitati.

Consecinte epistemologice:

- întrucât oamenii sunt produse ale interactiunilor dintre anumiti bio-procesori si interpretorii de care dispun dar bio-procesorii sunt conectati la bio-organizare iar interpretorii oamenilor la interpretorii sociali în interiorul carora functioneaza, analizele nu pot sa ignore conexiunile dintre bio-organizare si socio-organizarile pe care oamenii le întretin;

- întrucât aceste conexiuni sunt cele care fac posibila diferentierea între organizari sociale publice si organizari sociale private, modelarea existentei sociale ca procesualitate nu poate fi pertinenta daca nu se pronunta corect asupra evolutiilor ce au loc în raporturile dintre ele.

Cele cinci premise sunt suficiente pentru a se constata ca epistemologia procesual-organica nu este reductibila la epistemologiile conturate anterior. Epistemologiile analizate în capitolele anterioare nu pot orienta interogarile teoretice spre aspectele mentionate de consecintele epistemogice formulate. Iar ele nu sunt singurele care se pot deduce din modelul ontologic.

5. Caracteristici ale epistemologiei procesual-organice

Conceptia procesual-organica de interogare s-a conturat în procesul modelarii existentei sociale a oamenilor ca procesualitate, dar ca o consecinta a descoperirii conexiunilor ce fac procesualitatea sociala dependenta generativ si functional de mega-organizarea biotica în care fiinteaza si, astfel, de mega-procesualitatea prebiotica (abiotica). Deci, domeniul ei de referinta este Existenta. Numind-o procesual-organica, sugerez ca se centreaza pe megaexistente, ca încearca sa modeleze procesele care le întretin specificitatea, organicitatea si capacitatea de a se reproduce. Conceptia procesual-organica face posibila interogarea unitara a existentei interpretata ca procesualitate, ca mega-procesualitate ce integreaza ansamblul proceselor posibile, nu doar procesele actualizate succesiv pâna acum si accesibile unor genuri de interogari, în anumite orizonturi interpretative.

Explicatia procesual-organica a Existentei si cea a procesualitatii sociale functioneaza ca modele-cadru în metodologia pe care o schitez în continuare.

Daca acceptam modelele-cadru, numai interogarea unitara a megaexistentelor face posibile explicatii satisfacatoare; nu consider pertinente acele conceptii metodologice ce orienteaza interogatiile spre anumite « clase » de reali sau spre anumite « obiecte ideale ».

Conceptia procesual-organica a devenit posibila când am constientizat ca Existenta nu poate fi decât procesualitate, ca, asadar, Existenta-ca-procesualitate este cea care se cere a fi investigata.

Conceptia procesual-organica s-a conturat pe masura ce am constientizat pozitia distincta si centrala a proceselor organizante si dezorganizante în megaexistente, când am sesizat si natura informational-energetica a proceselor, dar si când am reusit sa obtin o interpretare globala si unitara a procesualitatii interpretative, a functiilor ei în procesualitatea sociala. Modelarea procesualitatii interpretative, a modalitatii în care se dezvolta capacitatea de procesare sociala a informatiei este cea care a facut posibila detasarea critica de actualele conceptii privind cunoasterea teoretica, principiile si metodele cercetarii stiintifice; ea a furnizat informatiile utile pentru a construi ipotezele privind posibilitatile omului de a concepe si realiza interogarea procesual-organica.

Renuntarea la interpretarea proceselor cognitive în functie de interpretari date “psihicului” si analizarea explicita a omului ca procesor de informatii au deschis calea spre actuala interpretare a procesualitatii cognitive. Distinctia între bioprocesori (prin care oamenii apartin organizarii biotice, megaexistentei biotice) si interpretori (prin care oamenii devin capabili sa genereze un mediu specific lor, organizarile sociale) face posibila localizarea activitatilor cognitive în procesarea sociala a informatiilor, descoperirea posibilitatii ca activitatile cognitive sa se autonomizeze întru interogarea sistematica a existentilor iar rezultatele lor sa modifice posibilitatile interpretative ale oamenilor. Se explica astfel distinctia între subiectul empiric si subiectul epistemic.

Ansamblul demersurilor epistemologice efectuate în capitolele anterioare constituie componenta critica a epistemologiei procesual-organice.

Componenta constructiva a epistemologiei procesual-organice contine ansamblul referirilor la interpretarea data cunoasterii ca urmare a interpretarii oamenilor ca procesori de informatii si a distinctiilor introduse între bio-procesorii oamenilor si interpretorii lor. Enuntul ei central este: ceea ce numim traditional “cunoastere” constituie o procesualitatea cognitiva situata în interiorul procesualitatii interpretative ce întretine existenta sociala ca procesualitate.

Procesualitatea cognitiva este posibila deoarece oamenii devin capabili sa genereze interpretori specializati pentru realizarea activitatilor cu finalitati cognitive si, în interiorul acestora, activitati centrate chiar pe interogarea activitatilor si proceselor cognitive, activitati desemnate prin termenul gnoseologie (epistemologie). Aceste interpretari fac posibila ipoteza deja evaluata: procesualitatea cognitiva, inclusiv epistemologia, este marcata de discontinutati iar în aceasta devenire se modifica nu doar posibilitatile de cunoastere ci si capacitatea ei de a se întelege pe sine. Epistemologia, ca procesualitate, tinde spre interpretarea satisfacatoare a posibilitatilor de a se apropia de interpretarea satisfacatoare si a conditiilor în care performanta devine posibila. Epistemologia procesual-organica sustine aceasta finalitate si prin componenta ei critica si prin cea constructiva.

REFERINTE

[1] Lucian Culda, Omul, valorile, axiologia, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1984

[2] Lucian Culda, Procesualitatea sociala, Editura Licorna, 1994

[3] Lucian Culda, Omul, cunoasterea, gnoseologia, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986 si Geneza si devenirea cunoasterii, Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1989.

[4] Lucian Culda, Dimensiunea epistemologica a existentei sociale a oamenilor, Licorna, Bucuresti, 2000