Modalitatea pertinenta de interogare a existentei sociale daca ea este procesualitate?
1. Semnificatia epistemologica a posibilitatii de a diferentia între complexitati si procesualitati
2. Consecinte epistemologice ale premiselor ontologice procesual-organice
3. Caracteristici ale epistemologiei procesual-organice
Sunt numeroase studiile în care se argumenteaza ca abordarile "reductioniste" nu pot sa produca interpretari corecte. Chiar consacrarea expresiei "metode reductioniste" este relevanta. Dar epistemologii nu au analizat suficient de atent aspectele care fac posibila identificarea metodelor de cunoastere realmente adecvate obiectelor în sine ce sunt interogate.
1. Semnificatia epistemologica a posibilitatii de a diferentia între complexitati si procesualitati
Pot fi folosite mai multe modalitati de diferentiere între domeniile numite complexitati si procesualitati. Consideram ca simpla lor definire sau caracterizare nu este suficienta. Daca ne situam pe pozitii constructiviste (iar epistemologia genetica indica necesitatea depasirii abordarilor preconstructiviste, statice, cauzale), diferentierea celor doua domenii se cere facuta printr-un demers ontologic apt sa dezvaluie posibilitatea constituirii si coexistentei lor. Este ceea ce realizam în paginile urmatoare.
Din modelul ontologic expus în volumul "Procesualitatea sociala" rezulta:
- sunt numite complexitati acele organizari care nu au posibilitatea sa-si adapteze prin reconstruire procesorii de informatii sub presiunea modificarilor din mediul înglobant si, ca urmare, ramân mereu aceleasi cât timp diferite presiuni exterioare lor nu induc dereglari iar, când astfel de dereglari se produc, ele induc doar procese dezorganizante;
- sunt numite procesualitati acele organizari care, ca urmare a proprietatilor procesorilor lor de informatii, se pot re-produce în modalitati care le transforma posibilitatile de functionare si de reproducere în modalitati nealeatoare, întru mentinerea si ameliorarea posibilitatilor lor functionale
Posibilitatile de reproducere a organizarilor sociale în modalitatile la care m-am referit îndreptatesc afirmatia: organizarile sociale sunt organizari nereductibila la complexitati. În acest caz, diferentierile deja constatate în epistemologie fac plauzibila ipoteza: sunt necesare modalitati de interogare diferentiate, specializate pentru interogarea complexitatilor si, respectiv, procesualitatilor. Interogarea procesualitatilor în modalitati ce sunt adecvate pentru interogarea complexitatilor ar fi o solutie reductionista; ea nu poate fi adecvata pentru ca nu s-ar putea analiza procesele care fac din organizari procesualitati.
2. Consecinte epistemologice ale premiselor ontologice procesual-organice
Premisa
1
Existenta sociala, ca obiect în sine, este procesualitate.
Consecinte epistemologice:
- interogarea teoretica a existentei sociale nu poate fi pertinenta decât daca este conceputa unitar; deci domeniul de referinta este unul singur. Interogarea unor aspecte disparate din existenta sociala, ca si cum ar fi autonome, presupune ignorarea caracterului procesual al existentei sociale;
- interogarea teoretica a existentei sociale este pertinenta daca urmareste sa dezvaluie cum este posibila procesualitatea, adica evolutia ei nealeatoare.
Premisa
2
Existenta sociala este una informational-energetica, contine procesori de informatii;
ei sunt cei care întretin starea departe de echilibru a organizarilor
sociale.
Consecinta epistemologica: procesorii de informatii sunt cei care se cer a fi analizati cu prioritate dar luând în considerare integrarea lor în organizari sociale, care sunt produse ale unor procese informational-energetice si expresii ale caracteristicilor lor.
Premisa
3
Oamenii, prin interactiunile pe care le realizeaza întru satisfacerea
unor necesitati, sunt la originea proceselor organizante, a constituirii, întretinerii
si modificarii organizarilor sociale
Consecinta epistemologica:
- pentru a modela corect procesele sociale organizante se cer a fi analizate fluxurile pe care interactiunile le genereaza si întretin. Ele pot fi schitate astfel: situatii ontice, necesitati, interactiuni întru satisfacerea lor în anumite contexte informationale, rezultate, consecinte derivate gen procese organizante ale interactiunilor si produselor lor, noi situatii ontice, noi necesitati, noi interactiuni.
Intr-o prima perioada, se pot constitui doar socio-organizari disparate simple, dar evolutiile produse de fluxurile ce dezvolta consecinte organizante produc noi modalitati de organizare sociala si retele de conexiuni care, în conditiile în care bio-organizarea înglobanta este finita si se afla în stari aproape de echilibru, genereaza existenta sociala a oamenilor; pe masura ce se constituie, ea exercita influente contradictorii asupra socio-organizarilor pe care le înglobeaza, care o întretin.
Consecinte epistemologice:
- interogarea pertinenta poate fi numai cea care face posibila modelarea constituirii si functionarii existentei sociale ca procesualitate;
- modelarea proceselor organizante este pertinenta daca furnizeaza suficiente date pentru a se modela si consecintele inverse, ale organizarilor înglobante asupra celor înglobate.
Oamenii sunt cei care pot sa tina în functiune organizarile sociale prin interactiunile la care participa întru satisfacerea unor necesitati.
Consecinte epistemologice:
- întrucât oamenii sunt produse ale interactiunilor dintre anumiti bio-procesori si interpretorii de care dispun dar bio-procesorii sunt conectati la bio-organizare iar interpretorii oamenilor la interpretorii sociali în interiorul carora functioneaza, analizele nu pot sa ignore conexiunile dintre bio-organizare si socio-organizarile pe care oamenii le întretin;
- întrucât aceste conexiuni sunt cele care fac posibila diferentierea între organizari sociale publice si organizari sociale private, modelarea existentei sociale ca procesualitate nu poate fi pertinenta daca nu se pronunta corect asupra evolutiilor ce au loc în raporturile dintre ele.
Cele cinci premise sunt suficiente pentru a se constata ca epistemologia procesual-organica nu este reductibila la epistemologiile conturate anterior. Epistemologiile analizate în capitolele anterioare nu pot orienta interogarile teoretice spre aspectele mentionate de consecintele epistemogice formulate. Iar ele nu sunt singurele care se pot deduce din modelul ontologic.
3. Caracteristici ale epistemologiei procesual-organice
Conceptia procesual-organica de interogare s-a conturat în procesul modelarii existentei sociale a oamenilor ca procesualitate, dar ca o consecinta a descoperirii conexiunilor ce fac procesualitatea sociala dependenta generativ si functional de mega-organizarea biotica în care fiinteaza si, astfel, de mega-procesualitatea prebiotica (abiotica). Deci, domeniul ei de referinta este Existenta. Numind-o procesual-organica, sugerez ca se centreaza pe megaexistente, ca încearca sa modeleze procesele care le întretin specificitatea, organicitatea si capacitatea de a se reproduce. Conceptia procesual-organica face posibila interogarea unitara a existentei interpretata ca procesualitate, ca mega-procesualitate ce integreaza ansamblul proceselor posibile, nu doar procesele actualizate succesiv pâna acum si accesibile unor genuri de interogari, în anumite orizonturi interpretative.
Explicatia procesual-organica a Existentei si cea a procesualitatii sociale functioneaza ca modele-cadru în metodologia pe care o schitez în continuare.
Daca acceptam modelele-cadru, numai interogarea unitara a megaexistentelor face posibile explicatii satisfacatoare; nu consider pertinente acele conceptii metodologice ce orienteaza interogatiile spre anumite clase de reali sau spre anumite "obiecte ideale".
Conceptia procesual-organica a devenit posibila când am constientizat ca Existenta nu poate fi decât procesualitate si, ca urmare, Existenta-ca-procesualitate este cea care se cere a fi investigata.
Conceptia procesual-organica s-a conturat pe masura ce am constientizat pozitia distincta si centrala a proceselor organizante si dezorganizante în megaexistente, când am sesizat si natura informational-energetica a proceselor, dar si când am reusit sa obtin o interpretare globala si unitara a procesualitatii interpretative, a functiilor ei în procesualitatea sociala. Modelarea procesualitatii interpretative, a modalitatii în care se dezvolta capacitatea de procesare sociala a informatiei este cea care a facut posibila detasarea critica de actualele conceptii privind cunoasterea teoretica, principiile si metodele cercetarii stiintifice; ea a furnizat informatiile utile pentru a construi ipotezele privind posibilitatile omului de a concepe si realiza interogarea procesual-organica.
Renuntarea la interpretarea proceselor cognitive în functie de interpretari date "psihicului" si analizarea explicita a omului ca procesor de informatii au deschis calea spre actuala interpretare a procesualitatii cognitive. Distinctia între bioprocesori (prin care oamenii apartin organizarii biotice, megaexistentei biotice) si interpretori (prin care oamenii devin capabili sa genereze un mediu specific lor, organizarile sociale) face posibila localizarea activitatilor cognitive în procesarea sociala a informatiilor, descoperirea posibilitatii ca activitatile cognitive sa se autonomizeze întru interogarea sistematica a existentilor iar rezultatele lor sa modifice posibilitatile interpretative ale oamenilor. Se explica astfel distinctia între subiectul empiric si subiectul epistemic.
Procesualitatea cognitiva este posibila deoarece oamenii devin capabili sa genereze interpretori specializati pentru realizarea activitatilor cu finalitati cognitive si, în interiorul acestora, activitati centrate chiar pe interogarea activitatilor si proceselor cognitive, activitati desemnate prin termenul gnoseologie (epistemologie). Aceste interpretari fac posibila ipoteza deja evaluata: procesualitatea cognitiva, inclusiv epistemologia, este marcata de discontinuitati si în aceasta devenire se modifica nu doar posibilitatile de cunoastere ci si capacitatea ei de a se întelege pe sine. Epistemologia, ca procesualitate, tinde spre interpretarea satisfacatoare a posibilitatilor de a se apropia de interpretarea satisfacatoare si a conditiilor în care performanta devine posibila. Epistemologia procesual-organica sustine aceasta finalitate si prin componenta ei critica si prin cea constructiva.
Ansamblul demersurilor epistemologice prin care ne detasam de constructiile epistemologice anterioare constituie componenta critica a epistemologiei procesual-organice.
Componenta constructiva a epistemologiei procesual-organice contine ansamblul referirilor la interpretarea data cunoasterii ca urmare a interpretarii oamenilor ca procesori de informatii si a distinctiilor introduse între bio-procesorii oamenilor si interpretorii lor. Enuntul ei central este: ceea ce numim traditional "cunoastere" constituie o procesualitate; este procesualitatea cognitiva situata în interiorul procesualitatii interpretative ce întretine existenta sociala ca procesualitate.