Strategii psihologice de explicare a personalităţii

CUPRINS

Introducere
Premise

Secţiunea 1
Principalele concepţii despre personalitate

1. Concepţia neuro-psihică

1.1. Concepte timpurii folosite în caracterizarea oamenilor
1.2. Presupoziţii teoretice ale concepţiei neuro – psihice
1.3. Concepţia de investigare elaborată de G W. Allport
1.4. Concepţia de investigare elaborată de R. Cattell
1.5. Concepţia de investigare elaborată de H. Eysenck
1.6. Modelul celor cinci factori în construcţia teoretică realizată de Paul Costa şi Robert McCrae
1.7. Critici referitoare la teoriile dispoziţionale

2. Concepţia comportamentistă (behavioristă)

2.1. Comportamentismul radical şi cel metodologic
2.2. Abordarea comportamentistă radicală
2.3. Teorii ale învăţării sociale
2.4. Abordarea cognitiv-comportamentistă
2.5. Critici referitoare la teoriile comportamentiste

3. Concepţia psihanalitică

3.1. Strategia explicativă schiţată de Freud
3.2. Alternative la concepţia lui Freud
3.3. Critici referitoare la teoriile psihanalitice

4. Concepţia umanistă (fenomenologică)

4.1. Premise ale psihologiei fenomenologice
4.2. Principalele caracteristici ale teoriilor umaniste
4.3. Repere principale ale concepţiei elaborate de Carl Rogers
4.4. Repere principale ale concepţiei elaborate de George A. Kelly
4.5. Repere principale ale concepţiei elaborate de Abraham Maslow
4.6. Critici referitoare la teoriile fenomenologice

Secţiunea a 2-a
Situaţia critică a strategiilor psihologice de explicare a fiinţei umane

5. De ce coexistă mai multe interpretări psihologice date “personalităţii”?
6. Consecinţe ale situaţiei nesatisfăcătoare a explicării fiinţei umane
7. Este posibilă interpretarea satisfăcătoare a “personalităţii”?


INTRODUCERE

Înţelegerea posibilităţii existenţei fiinţei umane este o preocupare insistentă a oamenilor, pe măsură ce capacitatea lor cognitivă se dezvoltă; de aceea, explicarea analitică a problematicii constituie unul dintre obiectivele majore şi constante ale cercetării teoretice. Astfel de studii au impus conceptul ‘personalitate’ pentru a denumi ceea ce poate da consistenţa, coerenţa şi specificitatea fiecărui om. Interpre-tările date proceselor implicate în constituirea ‘personalităţii’ sunt însă numeroase. Interpretez diferenţele dintre explicaţii ca indicii că ele au fost concepute folosindu-se premise şi, ca urmare, metode de interpretare cel puţin parţial neadecvate. Diferenţele de interpretare nu pot să nu decurgă din erori, din simplificări deformatoare sau din ignorarea unor genuri de procese ce intervin totuşi în “formarea” oamenilor. Ca urmare, interpretările date “personalităţii” sunt nu doar diferite; ele se diferenţiază prin aspectele pe care le ignoră şi prin erorile de interpretare ce au intervenit în elaborarea lor.

Intrucât teoriile despre om nu produc explicaţii similare, asimilarea lor are consecinţe eterogene şi contradictorii: interpretările corecte fac posibile intervenţii contro-labile iar cele eronate sunt surse ale unor procese nepredictibile dar care este plauzibil să fie surse ale unor procese contradictorii, preponderent dăunătoare.

Cum se argumentează în secţiunea a doua, concepţiile despre personalitate, în măsura în care influenţează capacităţile interpretative ale oamenilor, induc modalităţi de raportare a omului la sine şi la semeni afectate de erorile asimilate. În măsura în care teoriile despre personalitate sunt adoptate ca sisteme de referinţă explicite pentru a concepe studii cu caracter aplicativ, concepţiile de intervenţie rezultate nu pot să nu fie şi ele afectate de limitele şi erorile teoriilor folosite. Proliferează astfel în social concepţii ne-echivalente de intervenţie în “educarea oamenilor”, proceduri diferite de evaluare întru selecţia oamenilor şi concepţii terapeutice dintre cele mai diverse. Consecinţele pentru oameni şi pentru omenire ale coexistenţei mai multor interpretări şi, ca urmare, ale folosirii lor sunt inevitabil contradictorii şi, în ultimă instanţă, dramatice.

Consecinţele situaţiei explicării fiinţei umane sunt negative şi prin ceea ce teoriile afirmă eronat despre om, dar şi prin ceea ce ele lasă neexplicat. Se justifică, aşadar, interogaţii menite să producă o situaţie mai bună.

Acest studiu este consecinţa încercărilor persistente, perseverente de a obţine răspunsuri satisfăcătoare la două întrebări:
- De ce coexistă mai multe interpretări date “personalităţii”?
- Este posibilă o interpretare satisfăcătoare a “personalităţii”?

Prima întrebare se justifică deoarece coexistenţa mai multor interpretări concurente despre posibilitatea fiinţării omului este de domeniul evidenţei iar obţinerea unui răspuns realmente corect poate contribui la depăşirea situaţiei. Răspunsul la prima întrebare este util pentru a conştientiza nuanţat situaţia şi pentru a obţine informaţii care să favorizeze localizarea corectă a ceea ce numim “buna analiză”, cea cu şanse de apropiere de interpretarea satisfăcătoare. Presupun, aşadar, că detaşarea critică de limitele şi erorile cuprinse în teoriile concurente pe care le analizăm face posibile opţiuni mai bune.

Pentru a oferi cititorului posibilitatea să se raporteze analitic (critic) la demersurile pe care le-am efectuat, procedăm astfel:
- expunem succint dar cuprinzător principalele teorii despre personalitate elaborate în contextul analizelor psihologice;
- expunem principalele remarci critice care s-au conturat pe parcursul disputelor între cercetătorii situaţii pe poziţiile teoretice pe care le semnalăm;
- întreprindem o analiză a limitelor interogaţiilor psihologice folosind ca sistem de referinţă reperele ontologice şi epistemologice oferite de paradigma procesual-organică.

În final, valorificând posibilităţile deschise de raportarea critică la soluţiile psihologice, ne pronunţăm asupra reconsiderărilor ce trebuie întreprinse la nivelul premiselor şi asupra direcţiilor în care studiile pot fi orientate pentru a spera într-o apropiere de interpretarea satisfăcătoare a posibilităţii fiinţei umane.

Evaluăm interpretările pe care le supunem atenţiei cititorului folosind criteriile formulate de K. Popper pentru compararea teoriilor. El consideră că o teorie este preferabilă altei teorii dacă:
- soluţionează aspecte pe care le soluţionează şi teoria anterioară;
- soluţionează aspecte considerate problematice în teoria anterioară;
- semnalează noi genuri de situaţii problematice şi soluţionează unele dintre ele.

Pentru a înlesni raportarea analitică la teoriile pe care le prezentăm, facem referiri nu doar la construcţiile explicative propriu-zise, ci şi la aspecte de natură metodologică privitoare la evaluarea fiecărei teorii şi la posibilităţile de utilizare pe care ea le deschide. Începem însă explicitând principalele premise ce au orientat studiile, demersurile critice şi constructive care au precedat redactarea constatărilor.