Organizaţiile

Conţinutul

Prefaţă la actuala ediţie
Prefaţă la prima ediţie
Opţiuni metodice

Prima secţiune
CONSTITUIREA ORGANIZAŢIILOR

Aspecte problematice
Premise
1. Oamenii se află sub presiunea necesităţilor; cum le satisfac?
2. Emergenţa acţiunilor gestionare, o condiţie a constituirii organizaţiilor
3. Constituirea capacităţilor de procesare proprii organizaţiilor
4. Contribuţia diversificării necesităţilor interne de gestionare la constituirea organizaţiilor
5. Socializarea profesională – condiţie şi consecinţă a proceselor din organizaţii
6. Cum se procesează informaţiile în organizaţii?
7. O primă caracterizare a organizaţiilor
Remarci

Secţiunea a doua
DIFERENŢIEREA ORGANIZAŢIILOR PRIN SPECIALIZARE ÎN ORGANIZAREA SOCIALĂ
Aspecte problematice

Premise
1. Consecinţe organizante ale funcţionării organizaţiilor
2. Implicarea organizaţiilor în emergenţa şi diferenţierea socioorganizărilor specializate
3. Socioorganizările integratoare
4. Conexiuni între dinamica necesităţilor sociale, emergenţa unor noi posibilităţi de procesare a informaţiilor şi reorganizarea organizaţiilor
5. Diferenţierea organizaţiilor în raport cu genurile de necesităţi pe care tind să le satisfacă în procesul reorganizării socioorganizărilor specializate
6. Conexiuni între organizaţii şi socioorganizările gestionare publice
7. O nouă caracterizare a organizaţiilor
Remarci

Secţiunea a treia
REORGANIZAREA ORGANIZAŢIILOR PRIN ASIMILAREA REZULTATELOR CERCETĂRILOR TEORETICE

Aspecte problematice
Premise
1. Limite ale organizaţiilor ce decurg din posibilităţile reduse de procesare a informaţiilor
2. Discontinuităţi posibile în organizaţii prin asimilarea unora dintre rezultatele interogărilor conceptuale
3. Modificări posibile în organizaţii sub presiunea evoluţiilor în explorarea unor domenii de referinţă fizice şi biotice
4. Modificări posibile în organizaţii sub presiunea discontinuităţilor din interogarea existenţei sociale
5.Modificări posibile în organizaţii sub presiunea discontinuităţilor din interogarea organizaţiilor
6. Posibilităţi ce se deschid organizaţiilor prin asimilarea explicaţiilor teoretice date oamenilor
7. Consecinţe contradictorii ale situării organizaţiilor în orizonturi teoretice nesatisfăcătoare
8. Consecinţe ale decalajelor dintre capacităţile de procesare ale organizaţiilor
9. Evoluţii posibile în modalităţile de gestionare a organizaţiilor
10. Necesitatea teoriei care explică unitar situaţia organizaţiilor în existenţa socială
11. Comentarii utile pentru orientarea activităţilor gestionare 186
Remarci

Secţiunea a patra
CONSECINŢE SOCIALE ALE ASIMILĂRII TEORIILOR ÎN ORGANIZAŢII

Aspecte problematice
Premise
1. Reconstrucţia socioorganizărilor specializate
2. Evoluţia socioorganizărilor gestionare publice în condiţiile scientizărilor ce se produc în tot mai multe organizaţii
3. Emergenţa naţiunilor; posibilităţi de manifestare în condiţii informaţionale nesatisfăcătoare
4. Conexiuni între organizaţii, socioorganizările specializate şi naţiuni
5. Posibilitatea organizărilor trans-naţionale şi consecinţele lor pentru organizaţii
6. Aspecte problematice ale gestionării organizaţiilor în condiţiile sociale generate de asimilarea teoriilor
Remarci

Secţiunea a cincia
PERSPECTIVE ALE ORGANIZAŢIILOR ÎN ORIZONTUL COGNITIV PROCESUAL

Aspecte problematice
1. Posibilitatea evaluării organizaţiilor folosind repere procesuale
2. Posibilităţi de intervenţie în organizaţii
3. Posibilitatea investigării sistematice a necesităţilor sociale în domeniul de interes al organizaţiei
4. Utilitatea opţiunilor strategice
5. Utilitatea proiectării programelor de perspectivă
6. Posibilitatea organizării proceselor gestionare în funcţie de necesităţile ce se diferenţiază în organizaţii
7. Posibilitatea gestionării proceselor informaţionale din organizaţii
8. Măsuri care pot să susţină gestionarea procesuală a organizaţiilor; susţinerea sistematică a proceselor socializante
Comentarii

Secţiunea a şasea
SITUAŢIA OAMENILOR ÎN ORGANIZAŢII; EVOLUĂII RELEVANTE 261

Aspecte problematice
Premise
1. Situaţia oamenilor – principalul criteriu de evaluare a organizărilor sociale
2. Repere procesuale pentru evaluarea situaţiei oamenilor în organizaţii
3. Devenirea oamenilor – principala sursă a transformărilor posibile în organizaţii
4. Utilitatea evaluării modificărilor ce intervin în situaţia oamenilor în organizaţii
5. Particularizări sociale ale situaţiei oamenilor în organizaţii
6. Conexiuni între situaţia oamenilor în organizaţii şi reconstrucţia capacităţilor sociale de procesare a informaţiilor
7. Dependenţa situaţiei oamenilor de modificările ce intervin în concepţiile de gestionare a organizaţiilor
8. Dependenţa situaţiei oamenilor de capacitatea lor de a interpreta organizaţiile
9. Dependenţa situaţiei oamenilor de modalităţile în care se implică în organizaţii
10. Posibilităţile oamenilor în organizaţii în contextul informaţional procesual-organic
11. Oportunitatea socializării profesionale explicite
Remarci
Remarci finale
Note bibliografice

Prefaţă la actuala ediţie

Prima ediţie a studiului privind posibilitatea emergenţei şi evoluţiei organizaţiilor, publicată în 1999, a constituit un raport de cercetare conceput în limite ale exigenţelor cercetării teoretice, destinat colegilor întru cercetarea socialului. Fiind realizat ca o etapă în interiorul studiului ce urmăreşte nuanţarea şi evaluarea modelului existenţei sociale (Procesualitatea socială, 1994), nu mi-am propus să aprofundez cât mai mult posibil problematica. Intre timp, analizele nuanţatoare au continuat şi am ajuns la stadiul în care informaţia disponibilă face posibilă o analiză nuanţată a problematicii organizaţiilor, inclusiv a situaţiei oamenilor în organizaţii.
Explicaţia publicată în actualul volum este suficientă pentru a se concepe intervenţii în organizaţii de pe această poziţie teoretică. Modelul explicativ expus oferă repere suficiente şi pentru a fi evaluat atât prin încercări de falsificare, cât şi prim compararea cu alte explicaţii teoretice date organizaţiilor.

Cititorului interesat de problematică, fie el student, cercetător sau om implicat în elaborarea deciziilor de intervenţie în organizări sociale, îi sugerez o analiză comparativă a textelor celor trei ediţii; reflecţia asupra nuanţărilor şi reconsiderărilor conceptuale poate fi benefică.

Oamenii care au convingerea că se pot introduce modificări în organizările sociale în modalităţi voluntariste, pentru a se obţine avantaje personale sau de grup şi, în acest context, că naţiunile şi statele împiedică promovarea soluţiilor considerate dezirabile pentru organizaţii pot să-şi verifice convingerile; vor identifica numeroase argumente că existenţa socială – greşit interpretată în limitele interogărilor cauzale, fenomenologice, dialectice şi sistemice – sancţionează voluntarismele, la
fel ca şi existenţa fizică sau cea biotică. In prima ediţie, am argumentat că studiile pe care le efectuez dezvăluie că existenţa socială există, nu este doar o presupunere şi, ca urmare, pot fi studiate şi dezvăluite consecinţele sociale ale deciziilor voluntariste care decurg din ignorarea sau neglijarea organizărilor sociale. Pot susţine acum: oamenii care, neglijând existenţa existenţei sociale, acţionează în detrimentul ei, deliberat sau nu, produc procese insecurizante; dacă este o crimă atentatul la proprietatea cuiva, este cel puţin la fel de grav să atentezi la viaţa semenilor şi la şansele de supravieţuire a omenirii pe această planetă prin acţiuni neresponsabile în organizările sociale.

În actualul stadiu, modelul explicativ conţine informaţii suficiente pentru a fi posibile studii aplicative referitoare la situaţia organizaţiilor în existenţa socială, consecinţele sociale ale diferitelor concepţii de gestionare a organizaţiilor, condiţiile în care organizaţiile pot fi în acelaşi timp performante şi medii sociale care nu insecurizează oamenii. Interogarea procesual-organică (p-o) a organizaţiilor, ca şi a celorlalte genuri de organizări sociale, poate furniza cercetării aplicative posibilităţi mari de investigare deoarece transcende analizele de tip cauzal şi sistemic. Dezvăluindu-se conexiuni între procesele organizante şi cele funcţionale, modelându-se procesorii sociali de informaţii şi situaţia lor în organizările sociale, explicitând conexiunile dintre organizaţii şi socio-organizările care le înglobează funcţional, se dă oamenilor posibilitatea de a face reconsiderări ample ale posibilităţilor lor de manifestare în organizaţii. Cei care nu sunt convinşi că gradele lor de libertate în social decurg din situaţia organizărilor sociale în care funcţionează, pot să constate că dezordinea socială şi erorile din deciziile de intervenţie în social sunt surse mari ale situaţiilor sociale insecurizante. Ei pot să constate, de asemenea, că la buna organizare socială – cea care poate să maximizeze gradele de libertate socială a oamenilor – se poate ajunge numai cu contribuţia voluntară a oamenilor, dacă ei au competenţa adecvată. Desigur, şi această ediţie este o etapă în aprofundarea studiilor consacrate existenţei sociale. Exprim şi pe această cale dorinţa de colaborare şi de analiză critică a rezultatelor şi metodologiei de cercetare pe care am elaborat-o întru devenirea posibilităţilor de înţelegere a situaţiei fiinţei umane în existenţa socială Speranţa în raţionalitatea fiinţei umane şi în posibilităţile de interacţiune constructivă încă nevalorificate de oameni, puse într-o nouă lumină de studiile pe care le-am efectuat, mă îndreptăţesc să perseverez pe calea deschisă de cercetarea teoretică a existenţei.

Prefaţă la prima ediţie

După mii de ani de existenţă socială a oamenilor, ei încă se întreabă în ce constă 'socialul'. Filosofările centrate pe social au reuşit doar să schiţeze mai multe perspective de analiză şi, în interiorul lor, mai multe construcţii explicative ipotetice; unele dintre ele neagă existenţa ‘socialului’. La rândul lor, interogările ştiinţifice, când au devenit posibile, fiind limitate de exigenţele metodologice, nu s-au raportat la existenţa socială, doar au presupus-o şi au decupat din ea diverse "obiecte
de studiu"; unele dintre ele au fost consacrate ca "discipline ştiinţifice". Aşadar, în timp ce unii filosofi susţin inexistenţa “existenţei sociale”, (1) reducând-o la coexistenţa oamenilor, cercetătorii ştiinţifici construiesc explicaţii despre numeroase domenii ale socialului; fiecare disciplină ştiinţifică ilustrează astfel, fie existenţa socialului, fie posibilitatea de a investiga domenii inexistente, simple construcţii ipotetice.

Situaţia semnalată nu interesează numai pe teoreticieni; implicaţiile ei pentru oameni sunt majore. Ideologiile liberale au ca premisă inexistenţa existenţei sociale. (2) Numai dacă cea ce numim ‘existenţă socială’ nu există, ea nu poate constrânge decidenţii şi, ca urmare, ei pot să-şi orienteze deciziile numai în raport cu propriile interese; de pildă, cu interesul pentru maximizarea profiturilor sau a puterii asupra semenilor. Dacă însă oamenii fiinţează într-o anume existenţă socială, clasica problemă a responsabilităţii pentru situaţia 'cetăţii' nu poate fi evitată dacă se acceptă poziţia activă a omului în social, posibilitatea ca acţiunile oamenilor să fie benefice pentru organizările sociale sau să le fie dăunătoare. In acest caz, responsabilitatea pentru situaţia socialului este şi una pentru situaţia oamenilor, ei fiind afectaţi când organizările sociale sunt afectate de acţiunile unor oameni. Studiile pe care le-am realizat şi publicat în perioada 1982 - 98, furnizează indicii suficiente că oamenii au produs şi întreţin organizări sociale, că ele există şi sunt afectate de acţiuni ce decurg din interpretări eronate. Studiile la care ne referim se pronunţă şi asupra aspectelor care au făcut şi fac încă dificilă identificarea 'existenţei sociale'. Se argumentează că existenţa socială este una informaţional-energetică şi se află în devenire ca urmare a proprietăţilor procesorilor sociali de informaţii care o susţin.

(3) Cât timp cercetarea filosofică este fie materialistă (deci, ignoră procesarea informaţiei), fie idealistă (deci, ignoră componenta energetică - 'materială' - a existenţei sociale) iar cea ştiinţifică este 'pozitivistă', deci vrea probe validate în limitele premiselor 'materialiste', interogările teoretice nu pot fi decât unilaterale şi, ca urmare, nu reuşesc să investigheze realmente obiectul în sine pe care îl numim 'existenţă socială'; ele nu pot, aşadar, evalua (falsifica) presupoziţia neexistenţei
existenţei sociale.

Interogarea procesual-organică reuşeşte să depăşească unilateralităţile menţionate, să investigheze omul-în-social şi organizările sociale ca rezultante ale posibilităţii fiinţării oamenilor, ca organizări ce depăşesc condiţia fiinţării biotice. (3) Am argumentat că prin interpretori, posibili ca urmare a proprietăţilor neocortexului, hominizii devin nu oameni, ci oameni-în-organizările sociale pe care ei le generează prin manifestările pe care interpretorii le fac posibile. (4) Aşa cum albinele, să zicem, fiinţează în stup şi prin intermediul stupului, în modalităţi ce decurg din diferenţierile pe care le fac posibile bioprocesorii lor, oamenii fiinţează în organizări sociale şi prin intermediul lor, în modalităţi ce decurg din specializările şi conlucrările pe care le fac posibile procesorii lor de informaţii, conexiunile dintre ioprocesorii şi interpretorii lor. Cum albina nu-şi poate nega apartenenţa la stup fără a dispare, nici omul nu-şi poate nega aparteneţa la organizări sociale fără a-şi pierde calitatea de om; cei ce neagă existenţa socială beneficiază de ea dar susţin că beneficiează doar de colaborarea dintre oameni; ei nu 'văd' şi 'stupul'! O astfel de posibilitate decurge din caracteristicile procesorilor de informaţii specifici oamenilor: ei sunt interpretori, dau oamenilor posibilitatea să producă interpretări şi, în acelaşi timp, întreţin iluzia că ei chiar 'cunosc', chiar 'ştiu'. (5) De aici şi farmecul şi drama fiinţării sociale a oamenilor. Trăim în organizări pe care nu numai că nu pe înţelegem, dar le interpretăm diferit şi acţionăm ca şi cum am deţine 'adevărul' despre ele.

Actualul studiu, în prelungirea celorlalte, aprofundează investigarea existenţei sociale şi produce o explicaţie falsificabilă (6) a modalităţilor în care se constituie şi evoluează organizările sociale, începând cu ceea ce numim deja 'organizaţii', adică cu organizările sociale accesibile direct oamenilor, în care ei funcţionează prin atribuirea şi asumarea unor roluri. Problematica organizaţiilor este aprofundată suficient pentru a deveni posibile studii cu obiective aplicative.

Studiul furnizează argumentele necesare şi suficiente pentru a se transcende disputa dintre cei ce susţin sau neagă existenţa existenţei sociale. Putem spune: socialul există! Putem acum să ne raportăm cu responsabilitatea dată de competenţă la existenţa socială; ea este 'stupul' în care oamenii fiinţează! Conştientizarea faptului că ignorarea organizărilor sociale conduce la atitudini şi comportamente care prejudiciază existenţa socială în modalităţi ce afectează condiţia socială a omului generează o nouă situaţie ontică.

Actualul volum este o contribuţie nu doar la interpretarea corectă a existenţei sociale, explicaţia obţinută este suficient de nuanţată pentru a fi posibile reconsiderări ale atitudinilor oamenilor faţă de existenţa socială; şi a celor care până acum s-au îndoit de ea şi a celor care au interpretat-o eronat.
Devine acum evident că întrucât existenţa socială există, proiectele liberale de dominare a globalizării, de orientare a ei în raport cu interese ale unor centre de decizie sunt o eroare iar încercările de a le implementa agresează în acelaşi timp oamenii şi socialul, condiţia socială a fiinţei umane, afectează nivelurile de profunzime ale procesualităţii sociale. De altfel, apelul la forţa armată pentru a impune ceea ce aceste centre consideră a fi ‘democraţie’ este indiciul că ‘logica’ în care se acţionează este sancţionată nu de opoziţia unor oameni, ci a socialului. Ca de atâtea ori în istorie, cei ce se cred puternici intervin în modalităţi brutale în domenii ale existenţei pe care nu numai că nu le pricep, dar le interpretează eronat.

Studiile anterioare justifică remarca: dacă oamenii ar fi organizări care ar interacţiona în modalităţi ce nu produc consecinţe derivate organizante, organizaţiile şi, în prelungirea lor, organizările publice nu ar fi posibile. Cum însă existenţa organizaţiilor este indubitabilă, se justifică analize pentru a obţine interpretarea corectă a posibilităţii existenţei lor. In schiţa-cadru se susţine că oamenii sunt cei care fac posibile organizaţiile iar ele fac posibile toate celelalte niveluri de organizare ce
constituie ceea ce numim existenţă socială publică.

Dacă organizaţiile sunt consecinţa unor procese organizante şi, la rândul lor, surse ale altor procese organizante, evaluarea ipotezelor privitoare la posibilitatea constituirii şi evoluţiei organizaţiilor presupune ca obiectul de studiu să fie mult mai cuprinzător, să includă şi oamenii şi socio-organizările pe care organizaţiile le fac posibile. Concepând astfel analizele, am obţinut rezultatele pe care le prezentăm succint în continuare.

Am efectuat studiile cu speranţa că profundul gânditor Constantin Noica nu s-a înşelat când a susţinut că buna interpretare a existenţei este cea care dă şansa bunei existenţe. (7) Rezultatele mă îndreptăţesc să-i fiu recunoscător.

Note
1. Karl R. Popper, Societatea deschisă şi duşmanii ei, Editura Humanitas, Bucureşti,1993.
2. Karl R. Popper, Mizeria istoricismului, Editura ALL, Bucureşti, 1996.
3. Lucian Culda, Procesualitatea socială, Editura Licorna, Bucureşti, 1994
4. Lucian Culda Devenirea oamenilor în procesualitatea socială, Editura Licorna, Bucureşti, 1998
5. Lucian Culda, Geneza şi devenirea cunoaşterii, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989.
6. Karl Popper, Logica cercetării ştiinţifice, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981
7. Constantin Noica, Devenirea întru fiinţă, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984

Opţiuni metodice

Interpretarea procesual-organică (p-o) a existenţei sociale a ajuns la un grad de nuanţare care face posibilă centrarea investigaţiilor pe problematica organizaţiilor. In volumul Procesualitatea socială am făcut prime referiri la posibilitatea constituirii organizaţiilor şi la devenirea lor. In acel context am precizat:“Modelările procesual-organice care iau în considerare devenirea organizaţiilor în socio-organizările ce le înglobează aparţin altui nivel de interogare, pe care modelul-cadru îl face posibil. Vom încerca să realizăm astfel de modelări, ele fiind utile atât pentru a face posibile studii aplicative, cât şi pentru a evalua ipotezele din actualul studiu. Dacă actualul model al procesualităţii sociale este cel satisfăcător, viitoarele modelări procesual-organice ale organizaţiilor ar trebui să facă posibile modele satisfăcătoare nu ale organizaţiilor, ci ale organizaţiilor-în-socio-organizări specializate. Dacă rezultatele modelărilor vor fi realmente satisfă-cătoare, va deveni posibil ca situaţia oamenilor în organizaţii să se schimbe radical.” (1)

Propunându-ne să soluţionăm aspectele teoretice şi metodo-logice ale investigării organizaţiilor în orizontul informaţional pe care îl deschide interogarea p-o, nu putem să ignorăm investigaţiile centrate pe organizaţii din alte orizonturi teoretice. (2) In ultimele decenii problematica organizaţiilor se află din ce în ce mai mult în atenţia cercetătorilor, îndeosebi din considerente de ordin practic; se doreşte maximizarea performanţelor organizaţiilor, fie ele politice, economice, militare,
culturale, ... Presiunea interesului economic şi limitele poziţiilor epistemologice folosite - predominante sunt poziţiile pragmatiste şi comportamentiste (behavioriste) - au făcut ca preocuparea pentru clarificări teoretice să fie una marginală; ‘teoriile organizaţiilor’ sunt, de fapt, abordări empirice care încearcă, prin generalizări şi sistematizări, să schiţeze reţete de conducere, liste de aspecte care pot fi luate în considerare pentru ca deciziile să fie cât mai performante. Edificatoare
sunt, de pildă, studiile realizate de William M. Evan (3) şi Robert C. Appleby (4).

Deşi astfel de abordări s-au dovedit a fi utile pentru a produce anumite raţionalizări în activitatea organizaţiilor, în ‘conducerea’ şi ‘administrarea’ lor, în pregătirea ‘liderilor’, în îmbunătăţirea comunicării în interiorul organizaţiilor şi între anumite genuri de organizaţii, soluţiile preconizate nu pot fi cele satisfăcătoare; ele nu decurg dintr-o interpretare teoretică a organizaţiilor care explică unitar posibilitatea constituirii lor, situaţia lor în socio-organizările care le înglobează funcţional şi, desigur, situaţia oamenilor în organizaţii.

Stadiul nesatisfăcător al investigaţiilor se dezvăluie, de pildă, când Claudette Lafaye, în Sociologia Organizaţiilor, publicată în 1996, se întreabă dacă “se refigurează o sociologie a întreprinderii” şi semnalează că în pofida numeroaselor analize consacrate unor aspecte disparate ale organizării sau funcţionării organizaţiilor, încă nu s-a conturat o sociologie care să modeleze cuprinzător întreprinderile, ca organizaţii productive. Redăm în continuare explicaţia schiţată în lucrarea menţionată,
considerând-o relevantă.

“Cum se explică atenţia redusă pe care sociologii o acordă, până în anii ‘80, întreprinderii ca formă socială? Anni Borzeix (în 1986) aminteşte în acest sens clivajele interne proprii disciplinei sociologice, în cadrul căreia sociologia muncii şi sociologia organizaţiilor - care ajung amândouă să investigheze întreprinderea - se dezvoltă în mod autonom, în jurul unor referinţe a unor probleme distincte. Mai mult decât atât, acestor rupturi între domeniile ştiinţifice l-i se adaugă o opoziţie ideo-logică. Astfel, sociologia muncii, impregnată de analiza marxistă, rămâne ataşată studierii mişcării muncitoreşti şi a conflictelor de muncă şi pătrunde cel mai adesea în întreprindere prin intermediul sindicatelor şi reprezentanţilor personalului. Pe de altă parte, sociologia organizaţiilor, marcată de cercetările anglo-saxone, se conturează asupra raporturilor de putere şi a factorilor de conducere, pătruzând în întreprindere prin intermediul acestora din urmă. Deşi s-au obţinut numeroase rezultate, aceste două domenii nu au plasat nuciodată întreprinderea în centrul preocupărilor lor.” (5)

Si Marc Maurice (6), se semnalează în aceeaşi analiză, “sugerează că întreprinderea este oarecum dizolvată între o sociologie a muncii orientată spre analiza situaţiilor de muncă ale muncitorilor în cadrul atelierului, pe de o parte, şi o sociologie a societăţi industriale şi a sistemului de producţie care stă la baza acesteia, pe de altă parte. Altfel spus, vidul teoretic ce caracterizează reflecţia asupra întreprinderii s-ar datora, într-o anume măsură, acestei polarizări între o microsociologie a evoluţiei muncii, cu dominantă empirică, şi o abordare macro-sociologică a societăţii capitaliste industriale, esenţialmente teoretică. Aceste două curente s-au dezvoltat în lipsa oricărei medieri, fără a fi însă incompatibile din moment ce micro-analizele situaţiilor de muncă au putut fi interpretate, din perspectivă marxistă, ca actualizări ale forţelor şi contradicţiilor ce caracterizează sistemul de producţie capitalist.” (7)

Claudette Lafaye, în acord cu Marc Maurice, insistă că numai o sociologie a întreprinderii ar permite depăşirea limitelor şi lacunelor celor două abordări. Propriile studii confirmă această poziţie dar o şi depăşeşte: o teorie a ‘întreprinderii’, ca organizaţie productivă, nu poate fi edificată cu succes ignorând celelalte genuri de organizaţii. Este indispensabilă o analiză cuprinzătoare a organizaţiilor, capabilă să explice posibilitatea constituirii tuturor genurilor de organizaţii şi conexiunile dintre ele, inclusiv acele conexiuni care întreţin devenirea organizaţiilor, manifestarea lor ca procesualităţi.

Ontologia p-o conţine suficiente repere pentru a susţine imposibilitatea unor abordări aplicative realmente performante dacă nu se foloseşte un model satisfăcător al situaţiei organizaţiilor în existenţa socială; avem acum posibilitatea să argumentăm justeţea afirmaţiei. In acest studiu, folosim ontologia p-o a existenţei sociale pentru a explica posibilitatea constituirii organizaţiilor şi raţiunile funcţionării lor în existenţa socială, condiţiile informaţionale şi sociale în care organizaţiile funcţionează, capacitatea lor de a se reproduce şi poziţia activă a oamenilor în organizaţii. Producem astfel ceea ce numim modelul ontologic al organizaţiilor; el va fi apoi folosit pentru a elabora concepţia p-o de gestionare a organizaţiilor, concepţie ce va face obiectul unui alt volum.

Îndeplinirea celor două obiective contribuie la evaluarea ontologiei p-o şi la conştientizarea posibilităţilor acţionale pe care ea le deschide într-o problematică socială deosebit de sensibilă pentru existenţa socială a oamenilor. In acest fel, cititorul va dispune de suficiente informaţii pentru a sesiza departajarea de teoriile despre organizaţii deja elaborate şi pentru a evalua noile rezultate.

Ontologia organizaţiilor se constituie într-o componentă a ontologiei p-o a procesualităţii sociale, acea componentă care dă oamenilor posibilitatea să se raporteze într-un mod nou, mult mai cuprinzător, la organizările sociale cele mai accesibile şi până acum, prin intermediul cărora oamenii sunt activi în celelalte genuri de socio-organizări, dar despre care ei au reprezentări numeroase, afectate de omisiuni, erori şi simplificări deformatoare.

Asimilând paradigma p-o, organizaţiile pot deveni realmente transparente pentru oameni; ei pot folosi sociologia organizaţiilor pentru a obţine interpretarea situaţiei organizaţiei în socio-organizările înglobante, a necesităţilor sociale pe care organizaţia tinde să le satisfacă, a posibilităţilor oferite organizaţiei de procesarea socială a informaţiilor pentru satisfacerea necesităţilor asumate. De asemenea, oamenii pot acum să controleze procesele ce întreţin organizaţia, încât ea să devină un mediu
social cât mai favorabil oamenilor. Dar posibilitatea cea mai amplă se dezvăluie dacă luăm în considerare posibilităţile pe care ontologia p-o a organizaţiilor le deschide oamenilor pentru a se raporta la socio-organizările specializante în care organizaţiile se manifestă: pe această cale, oamenii descoperă procesele sociale organizante derivate din funcţionarea organizaţiilor şi devin capabili să controleze reproducerea lor şi a organizărilor sociale în modalităţi care pot să nu mai producă situaţii insecurizante, inclusiv stări conflictuale sau crize. Se poate obţine ceea ce am numit umanizarea socialului, proces care poate face din oameni fiinţe socializate în variante care le maximizează spaţiile sociale de libertate.

Am elaborat explicaţia p-o a organizaţiilor cu preocuparea de a o nuanţa suficient încât să poată fi evaluată prin intermediul studiilor cu caracter aplicativ. Cum vom argumenta în viitorul volum, ea întruneşte condiţiile pentru a constitui interpretarea-cadru teoretică pentru gestionarea organizaţiilor şi pentru studii aplicative în modalităţi care satisfac exigenţele sociologiei procesual-organice (8) deoarece devin posibile analize ale organizaţiilor în modalităţi care corelează investigaţii
istoriografice, viitorologice şi praxiologice.

Studiile efectuate au condus la rezultate de o mare complexitate, încât ne-am confruntat cu complicata problemă a expunerii modelului ontologic obţinut. Am optat pentru varianta sugerată de titlurile capitolelor. Oferim cititorului iniţial o schiţă-cadru care constituie o introducere în problematică. În schiţă se află principalele informaţii despre organizaţii pe care interogarea p-o le dezvăluie; ele fac posibilă înţelegerea raţiunilor care au condus la redactarea celorlalte capitole şi la alegerea
succesiunii lor.

Titlurile capitolelor indică dimensiunile ce compun modelul ontologic p-o al organizaţiilor. Cu alte cuvinte, aspectele tratate în aceste capitole, folosite disparat, nu pot constitui sisteme de referinţă pertinente pentru studii cu caracter aplicativ. Prin gruparea capitolelor în cele trei părţi, reţinem atenţia asupra principalelor genuri de aspecte care sunt relevante în analiza teoretică a organizaţiilor ca organizări sociale.

Conţinutul cărţii dezvăluie şi preocuparea de a explicita fundamentele teoretice şi metodologice ale studiilor ce au făcut posibilă ontologia p-o a organizaţiilor. Premisele sunt explicitate astfel încât cititorul să poată adopta o poziţie analitică în cazul în care doreşte să evalueze modelul ontologic al organizaţiilor. Explicitarea premiselor este utilă şi cititorului care îşi propune să folosească actualele rezultate pentru investigarea unor organizaţii sau pentru implicarea efectivă în anumite
organizaţii. Cititorul poate constata dacă interpretarea organizaţiilor pe care o expunem în continuare este mai performantă ca explicaţiile anterioare, efectuând analize comparative şi explorând posibilităţile practice pe care le deschide.

Pentru a înlesni atitudinile analitice, propunem cititorului seturi de problematizări ce solicită reluarea selectivă a lecturii, astfel încât să se identifice aspecte care dau cheia înţelegerii fiecărui capitol; se pot conştientiza astfel aspecte care pot să nu fie sesizate la o primă lectură, dar pe care le considerăm de primă importanţă în orizontul p-o de interpretare a existenţei sociale.

NOTE
1. Lucian Culda, Procesualitatea Socială, Bucureşti, Licorna, 1994, p. 315.
2. Fracois Chanlat şi Francine Seguin, L’Analyse des organisations. Une anthologie sociologique, 2 vol., Quebec, Gaetan Morin, 1992.
3. William M. Evan, Organization theory, Structures, Systems, and Environments, John Wiley & Sons, Inc., 1976.
4. Robert C. Appleby, Modern Business Administration, Pitman, London, 1991.
5. Claudette Lafaye, Sociologia Organizaţiilor, Iaşi, Polirom, 1998, p. 70.
6. Marc Maurice, Les sociologies et l’entreprise, în R. Sainsaulieu (coord.), L’Entreprise, une affaire de societe, Paris, Presses de la FNSP, 1992, pp. 303-331.
7. Claudette Lafaye, idem, p 7.
8. Lucian Culda, Sociologia procesual-organică, Bucureşti, Licorna, 1996.